C-861/24, Societatea Naţională «U», Ordonanța Curții din 12 februarie 2026
Curtea de Apel Constanța a formulat o trimitere preliminară în domeniul relațiilor de muncă, care potrivit încheierii din 27 noiembrie 2024 (rejust RJ 232649g26 – https://rejust.ro/juris/232649g26) conține următoarele întrebări:
”În baza art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, sesizează Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru interpretarea
art. 16 şi a art. 17 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi a
art. 12 alin. (1) şi a art. 16 alin. (1) din Directiva (UE) nr. 2019/1158 a Parlamentului European
şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului, în sensul de a stabili:
- [Dacă] o persoană juridică având capital integral de stat, înfiinţată de guvernul unui stat
membru în forma unei societăţi pe acţiuni (formă juridică subsumată în dreptul intern categoriei
mai largi a asocierilor în scop lucrativ), dar care, potrivit actului constitutiv adoptat prin hotărâre
a guvernului, are scopul „de a realiza un mecanism comercial funcţional care să conducă la
valorificarea superioară a resurselor şi producţiei agricole naţionale” şi care este condusă de o
adunare generală a acţionarilor compusă din reprezentanţi desemnaţi şi mandataţi în scris de
către un minister din acel stat membru, în concordanţă cu ordinea de zi anunţată, beneficiază de
protecţia conferită prin art. 16 şi art. 17 alin. (1) din [Carta] Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene. - În caz afirmativ, dacă prevederile art. 12 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Directiva (UE)
nr. 2019/1158, interpretate în lumina art. 16 şi a art. 17 alin. (1) din [Cartă], se opun unei
reglementări naţionale precum cea cuprinsă la art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 111/2010, prin care se instituie o interdicţie generală şi absolută de concediere a
salariatului în perioada în care se află în plata stimulentului de inserţie (beneficiu social plătit de
stat salariaţilor care revin din concediul pentru creşterea copilului, până la împlinirea a încă unui
an după epuizarea perioadei maxime în care puteau beneficia de acel concediu), indiferent de
cauza concretă a concedierii.”
***
I.1. Instanta națională – Curtea de Apel Constanța
I.2. Stadiul procesual –
I.3. Initiativa trimiterii –
II. Întrebarile preliminare publicate în JO
III. Incidente procedurale și pledoarii la Curtea de Justiție – nu
IV. Prezentarea Concluziilor Avocatului General – nu
V. Pronunțarea Curții de Justiție prin hotărârea preliminară sau ordonanță (motivată)
Ordonanța Curții din 12 februarie 2026
20 În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când Curtea este în mod vădit necompetentă să judece o cauză, aceasta poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
21 Această dispoziție trebuie aplicată în prezenta cauză.
22 Prin intermediul celor două întrebări preliminare, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 și articolul 17 alineatul (1) din cartă pot fi invocate de o persoană juridică de drept privat al cărei capital este deținut în întregime de stat și care urmărește obiective de politică economică și socială stabilite de acesta, iar în cazul unui răspuns afirmativ, dacă articolul 12 alineatul (1) și articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2019/1158, citite în lumina acestor dispoziții ale cartei, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care instituie o interdicție generală și absolută de concediere a unui salariat în perioada în care se află în plata unui stimulent acordat după încheierea concediului pentru creșterea copilului.
23 Potrivit articolului 51 alineatul (1) din cartă, dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Potrivit articolului 51 alineatul (2), carta nu extinde domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nu creează nicio competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate.
24 Atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe (Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C-617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, și Hotărârea din 4 septembrie 2025, Gnattai, C-543/23, EU:C:2025:653, punctul 56, precum și jurisprudența citată).
25 Simplul fapt că niște măsuri adoptate de un stat membru aparțin, precum în speță, unui domeniu în care Uniunea dispune de competențe nu le poate plasa în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii și, prin urmare, nu poate atrage aplicabilitatea cartei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C-609/17 și C-610/17, EU:C:2019:981, punctul 46, precum și jurisprudența citată).
26 Prin urmare, este necesar să se verifice dacă reglementarea națională în discuție pune în aplicare Directiva 2019/1158, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, și dacă, în consecință, articolul 16 și articolul 17 alineatul (1) din aceasta din urmă au vocație să se aplice unui litigiu precum cel principal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C-609/17 și C-610/17, EU:C:2019:981, punctul 45, precum și jurisprudența citată).
27 În această privință, articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2019/1158 prevede obligația statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a interzice concedierea unui lucrător care a solicitat un concediu pentru creșterea copilului, un concediu de paternitate sau un concediu de îngrijitor. Pe de altă parte, potrivit articolului 16 alineatul (1) din această directivă, statele membre pot introduce sau menține dispoziții care sunt mai favorabile lucrătorilor decât cele prevăzute de directiva menționată.
28 Astfel de dispoziții depășesc „cerințele minime” menite să asigure egalitatea între femei și bărbați în ceea ce privește șansele pe piața muncii și tratamentul la locul de muncă, pe care le stabilește, potrivit articolului 1, Directiva 2019/1158. Statele membre rămân libere, în exercitarea competenței lor reținute, să adopte astfel de norme mai riguroase decât cele care fac obiectul intervenției legiuitorului Uniunii, în măsura în care acestea nu repun în discuție coerența acestei intervenții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C-609/17 și C-610/17, EU:C:2019:981, punctul 48, precum și jurisprudența citată).
29 Rezultă că articolul 16 alineatul (1) din această directivă nu conferă statelor membre o posibilitate de a legifera în executarea dreptului Uniunii, ci se limitează la a recunoaște competența pe care o au acestea de a prevedea în dreptul lor național măsuri mai stricte de protecție a lucrătorilor, în afara cadrului regimului prevăzut de directiva menționată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C-609/17 și C-610/17, EU:C:2019:981, punctul 49, precum și jurisprudența citată).
30 Din această perspectivă, situația în discuție în litigiul principal se deosebește de cea în care un act al Uniunii conferă statelor membre libertatea de a alege între mai multe modalități de aplicare sau o putere discreționară sau de apreciere care este parte integrantă a regimului stabilit de acest act. Ea se deosebește și de situația în care un asemenea act autorizează adoptarea de către statele membre a unor măsuri specifice destinate să contribuie la realizarea obiectului acestui act (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C-609/17 și C-610/17, EU:C:2019:981, punctul 50, precum și jurisprudența citată).
31 Astfel, pe de o parte, articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2019/1158 prevede obligația statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a interzice concedierea unui lucrător care a solicitat un concediu pentru creșterea copilului, un concediu de paternitate sau un concediu de îngrijitor, fără a conferi acestor state membre o libertate de a alege sau o putere de apreciere care ar fi parte integrantă din regimul stabilit de această directivă. Pe de altă parte, acesta nu prevede adoptarea de către statele membre a unor măsuri specifice prin care să urmărească interzicerea concedierii pentru alte motive decât cele enumerate de directiva menționată.
32 Prin urmare, în măsura în care reglementarea națională în cauză conferă lucrătorului o protecție mai extinsă decât cea prevăzută de acest articol 12 alineatul (1), interzicând de asemenea concedierea lucrătorului care a solicitat un concediu pentru creșterea copilului și care, după încheierea acestui concediu, se află în plata unui stimulent de inserție, această reglementare, care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2019/1158, nu pune în aplicare dreptul Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă și nu poate fi apreciată în raport cu dispozițiile acesteia din urmă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C-609/17 și C-610/17, EU:C:2019:981, punctele 52 și 53, precum și jurisprudența citată).
33 Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, trebuie să se constate, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, că Curtea este în mod vădit necompetentă să răspundă la cele două întrebări adresate de instanța de trimitere.
VI. Hotărârea pronunțată de catre instanța naționala după hotărârea preliminară
VII. Bibliografie
RoEULaw este un proiect realizat de Daniel-Mihail ȘANDRU, Dragoș-Alin CĂLIN și Constantin-Mihai BANU. RoEULaw – „interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene de către instanţele din România” este un proiect științific în cadrul Centrului de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetari Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Romane în colaborare cu Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania. Proiectul are susținerea JURIDICE.ro
