Skip to content


Conferinţa Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, ediția a IV-a, 25 martie 2024

Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România

Conferinţa națională

Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, ediția a III-a

25 martie 2024, orele 9.30-14.00

Conferinta se va desfăsura în format hibrid cu prezenta conferentiarilor, invitatilor și a persoanelor interesate la Academia Română, Calea Victoriei, nr. 125, Sala de Consiliu. Participarea în sală este gratuită. Inscrierea pentru participarea in sala se face la adresa mihai.sandru@csde.ro Conferinta va fi transmisă de Wolters Kluwer în modulul Sintact.

Partener media: JURIDICE.ro

AGENDA

Moderatori

Prof. univ. dr. Camelia Toader, Universitatea din București

Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Șandru, Centrul de Studii de Drept European (CSDE), Institutul de Cercetări Juridice, Academia Română

Program 10-13.45

Keynote speaker: prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu

Simona Maya Teodoroiu, Câteva considerații privind prima întrebare preliminară adresată CJUE de către Curtea Constituțonală din România

Dragoș Călin, Alinel Bodnar, Cereri recente de decizie preliminară ale instanțelor judecătorești din România privind statul de drept și independența judecătorilor

Nicolae Dragoș Ploeșteanu, Controverse privind unele trimiteri preliminare referitoare la dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare

Gina Orga Dumitriu, Arbitrajul în materie de investiții și dreptul Uniunii: o conviețuire dificilă – din nou?

Mihaela Vrabie, Revizuirea pentru încălcarea hotărârilor CJUE în practica judiciară a instanțelor din România

Irina Bora, Despre admisibilitatea unei întrebări preliminare care vizează interpretarea unei hotărâri a Curții pronunțate în urma unei cereri de decizie preliminară formulate de o altă instanță națională. Obstacole și oportunități

Vlad Neagoe, Trimiterea preliminară – echilibrul principiilor juridice concurente – studiu de caz – C-107/23, Lin (PPU)

Alina Gioroceanu, „Principiul bunului samaritean” (Principiul Cooperării Perlocuționare) și procedura trimiterii preliminare

Naomi Zabavschi (Drăgan), Conflictul dintre hotărârile CJUE și hotărârile forurilor naționale supreme în materie penală

Daniel-Mihail Șandru, Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind internetul

Ora 14. Lansare de carte: Alina Gioroceanu, Pragmatica discursului juridic, Editura Institutul European, 2023.

Interventii: 

Prof. univ. dr. habil. Mihaela-Cecilia Popescu,  Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova 

Lect. univ. dr., membru ales CSM (2017-2022) Andrea-Anamaria Chiș, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca 

Judecător dr., formator INM Dragoș Călin, Curtea de Apel București 

Moderator: Daniel-Mihail Sandru

Detalii transmisiune live pe internet: Wolters Kluwer

****

Agenda primei ediții a conferinței

Agenda celei de-a doua ediții –Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

Agenda editiei a III-a a conferintei

Parteneri:

Editura Wolters Kluwer

Editura Universitara

Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE)

Comitetul științific:

Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Şandru –  Academia Română

Conf. univ. dr. Simona Maya Teodoroiu – Academia Română;

Prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu– Universitatea din Bucuresti;

Prof. univ. dr. Camelia Toader – Universitatea din Bucuresti;

Dr. Catalina Goanta – Maastricht University;

Dr. Andra Cotiga – Lille Catholic University;

Dr. Andrea Borroni – University of Campania „Luigi Vanvitellly”;

Dr. Luis Gutiérrez Sanjuán – University of Las Palmas de Gran Canaria;

Dr. Giuseppe Martinico – Sant’Anna School of Advanced Studies;

Dr. Neliana Rodean – University of Verona;

Dr. Oana Stefan – King’s College London

Prof. univ. dr. Dan Țop – Universitatea Valahia din Târgoviște

Comitet organizatoric:

Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Şandru –  Academia Română

Conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu – UMFST, Târgu-Mures;

Dr. Irina Alexe – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Romane


Posted in Cercetare, Evenimente.



aaaa