Skip to content


Conferinta CSDE: Ramona Apostol: «Criterii de durabilitate în achiziţiile publice – sunt necesare norme de armonizare la nivel European?», 25.03.2010

Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române organizează la data de 25 martie 2010, ora 14.30, la sediul Academiei Române, Calea Victoriei, nr. 125

«Criterii de durabilitate în achiziţiile publice

– sunt necesare norme de armonizare la nivel European?»

Conferenţiar:

Ramona Apostol

În ultimii ani, numeroase state europene au adoptat strategii privind achiziţiile publice de produse şi servicii cu performanţă ridicată în ceea ce priveşte protecţia mediului, cu scopul de a diminua impactul activităţii administraţiei publice asupra mediului şi de a stimula piaţa pentru produse ecologice. Mai mult, unele state europene au introdus în achiziţiile publice criterii care să sprijine anumite politici sociale naţionale/europene (precum egalitatea între femei şi bărbaţi, stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, reintegrarea pe piaţa muncii a şomerilor etc.) precum şi internaţionale (de protecţie a drepturilor omului, de protecţie a micilor producători din ţările subdezvoltate sau de conformitate cu normele formulate de Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO)). Aplicarea acestor criterii sociale în achiziţiile publice sunt menite să răspundă aşteptărilor cetăţenilor referitoare la un comportament etic din partea guvernelor naţionale.

Prezentarea din 25 martie descrie dificultăţile juridice întampinate în formularea criteriilor de durabilitate în Olanda şi atrage atenţia asupra scopului diferit al acestor iniţiative naţionale, care ar putea conduce la apariţia unor obstacole în calea liberei circulaţii în cadrul pietei interne. În încheiere, prezentarea ridică semne de întrebare asupra necesităţii unei intervenţii din partea Comisiei Europene prin propunerea unei legislaţii de armonizare a acestor criterii.

Ramona Apostol (1978) a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Spiru-Haret din Bucureşti. Dupa absolvirea studiilor, a lucrat ca jurist în drept contractual. In 2006 a urmat programul de Master al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Amsterdam (Olanda), cu specializare pe Drept Internaţional Public. Dupa obţinerea titlului de masterand, a lucrat în cadrul Institutului HiiL (The Hague Institute for the Internationalisation of Law) din Haga, unde a fost implicată în proiecte de cercetare pe diverse teme de drept international public şi privat, precum şi în organizarea de concursuri pentru acordarea de subvenţii pentru institute europene de cercetare în drept. Din februarie 2008, a început un doctorat la institutul T.M.C. Asser Instituut din Haga în materia dreptului european al achiziţiilor publice. Din februarie 2009 lucrează la firma de consultanţă juridică în materia achiziţiilor publice Corvers Procurement Services B.V. şi continuă doctoratul la Facultatea de Drept a Universitatii Leiden. În funcţia actuală este implicată atât în proiecte de consultanţă în licitaţiile publice organizate de autorităţi publice locale olandeze, cât şi în proiecte de stabilire a politicilor de durabillitate în cadrul guvernelor olandez şi belgian. Este de asemenea implicată în proiecte subvenţionate de Uniunea Europeană, pe teme de protecţie a mediului în achizitii publice.

Au participat cu conferinţe proprii referitoare la achiziţiile publice ecologice Miruna Bohaltea (expert ANRMAP) şi Iulia Degeratu (manager public, Unitatea de Programe Finantate UE, Ministerul Mediului şi Pădurilor).

Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor.

Confirmarea participării se face prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro) până la data de 24 martie 2010. Solicitanţii sunt rugaţi să menţioneze: numele şi prenumele, afilierea instituţională şi funcţia, precum şi domeniul de interes în materia dreptului european.

Informaţii suplimentare şi materiale referitoare la conferinţă vor fi disponibile la adresa www.csde.ro. CSDE vă mulţumeşte pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate.

Cu stimă,

Conf. univ. dr. Mihai Şandru

* * *

Parteneri: Iulia VASS Lawyers; Editura Universitară,  Editura Wolters Kluwer, Editura Hamangiu, Editura C.H.Beck

Comitetul de organizare: Mihai Sandru, Andrei Savescu.

Posted in Evenimente.

Tagged with , .



aaaa