Trimitere preliminara formulata de Curtea de Apel București ce vizează interpretarea articolelor 35, 49, 56 și 102, precum și a articolului 106 alineatul (1) TFUE, precum și a articolului 4 alineatul (3) TUE.
Textul întrebării preliminare potrivit Încheierii din 6.10.2023
1. O prevedere națională care impune acordarea unei singure licențe pentru operarea pieței de energie electrică reprezintă o încălcare a libertății de stabilire prevăzută de art. 49 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, respectiv a libertății de prestare a serviciilor prevăzută de art. 56 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene?
2. Articolul 35 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie să fie interpretat în sensul că o legislație națională care impune producătorilor naționali și europeni de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă, pe platformele administrate de un singur operator al pieței naționale de energie electrică desemnat pentru serviciile de tranzacționare de energie electrică, constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la export, care nu este susceptibilă să fie justificată pe motive de siguranță publică legate de siguranța alimentării cu energie, în măsura în care o astfel de legislație nu este proporțională cu obiectivul urmărit?
3. Articolele 102 și 106 alineat 1 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene coroborate cu art. 4 alineatul 3 al Tratatului Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că reglementarea națională care prevede că la nivelul unui stat membru poatefi acordată o singură licență pentru prestarea de servicii de intermediere a ofertelor de vânzare și cumpărare de energie electrică pe piața angro la termen constituie o restrângere a concurenței, în sensul acestor dispoziții?
I.1. Instanta națională – Curtea de Apel București
I.2. Stadiul procesual – fond
I.3. Initiativa trimiterii –
II. Întrebarile preliminare publicate în JO
„O prevedere națională care impune acordarea unei singure licențe pentru operarea pieței de energie electrică reprezintă o încălcare a libertății de stabilire prevăzute de articolul 49 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, respectiv a libertății de prestare a serviciilor prevăzute de articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene?
Articolul 35 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să fie interpretat în sensul că o legislație națională care impune producătorilor naționali și europeni de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă pe platformele administrate de un singur operator al pieței naționale de energie electrică desemnat pentru serviciile de tranzacționare de energie electrică constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la export, care nu este susceptibilă să fie justificată de motive de siguranță publică legate de siguranța alimentării cu energie, în măsura în care o astfel de legislație nu este proporțională cu obiectivul urmărit?
Articolul 102 și articolul 106 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene coroborate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că reglementarea națională care prevede că la nivelul unui stat membru poate fi acordată o singură licență pentru prestarea de servicii de intermediere a ofertelor de vânzare și cumpărare de energie electrică pe piața angro la termen constituie o restrângere a concurenței, în sensul acestor dispoziții?”
III. Incidente procedurale și pledoarii la Curtea de Justiție – nu
IV. Prezentarea Concluziilor Avocatului General – nu
V. Pronunțarea Curții de Justiție prin hotărârea preliminară sau ordonanță (motivată)
ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua) din 7 octombrie 2025
„ Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Cerința prezentării contextului factual al litigiului principal – Cerința indicării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns din partea Curții, precum și a legăturii dintre dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată și legislația națională aplicabilă – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate vădită ”
Potrivit unei jurisprudențe constante, procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale cu ajutorul căruia Curtea le furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiilor asupra cărora urmează să se pronunțe (a se vedea Ordonanța din 26 ianuarie 1990, Falciola, C‑286/88, EU:C:1990:33, punctul 7, și Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 44, precum și jurisprudența citată). Justificarea trimiterii preliminare nu este formularea unor opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci nevoia inerentă soluționării efective a unui litigiu (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2014, Pohotovosť, C‑470/12, EU:C:2014:101, punctul 19, și Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 44, precum și jurisprudența citată).
În cadrul unei proceduri preliminare trebuie să existe, așadar, între litigiul respectiv și dispozițiile de drept al Uniunii a căror interpretare este solicitată, o legătură astfel încât această interpretare să răspundă unei nevoi obiective pentru hotărârea pe care instanța de trimitere trebuie să o pronunțe (Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 48, precum și jurisprudența citată).
Întrucât decizia de trimitere servește drept fundament pentru această procedură, instanța națională este obligată să explice, chiar în decizia de trimitere, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii prevederilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste prevederi și legislația națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 12 septembrie 2024, Syndyk Masy Upadłości A, C‑709/22, EU:C:2024:741, punctul 70).
În această privință, trebuie să se sublinieze că informațiile cuprinse în deciziile de trimitere trebuie să permită, pe de o parte, Curții să furnizeze răspunsuri utile la întrebările adresate de instanța națională și, pe de altă parte, guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate să își exercite dreptul care le este conferit de articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene de a prezenta observații. Revine Curții obligația de a veghea ca acest drept să fie salvgardat, ținând seama de faptul că, în temeiul dispoziției menționate, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (a se vedea Hotărârea din 1 aprilie 1982, Holdijk ș.a., 141/81-143/81, EU:C:1982:122, punctul 6, precum și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Irish Ferries, C‑570/19, EU:C:2021:664, punctul 134 și jurisprudența citată).
Aceste cerințe cumulative privind cuprinsul unei decizii de trimitere figurează explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe (Ordonanța din 3 iulie 2014, Talasca, C‑19/14, EU:C:2014:2049, punctul 21, și Hotărârea din 9 septembrie 2021, Toplofikatsia Sofia ș.a., C‑208/20 și C‑256/20, EU:C:2021:719, punctul 20, precum și jurisprudența citată). Ele sunt amintite, în plus, la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO C, C/2024/6008) [Hotărârea din 12 septembrie 2024, Presidenza del Consiglio dei ministri ș.a. (Retribuirea magistraților onorifici), C‑548/22, EU:C:2024:730, punctul 29].
În speță, este evident că decizia de trimitere nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 94 literele (a) și (c) din Regulamentul de procedură.
În ceea ce privește, în primul rând, articolele 49 și 56 TFUE, menționate în prima întrebare adresată, din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că reclamanta din litigiul principal ar fi utilizat libertățile consacrate de acestea, astfel încât nu se poate prevala de ele în speță. Rezultă că decizia de trimitere nu conține elemente suficiente pentru a permite identificarea existenței unei legături între obiectul sau circumstanțele litigiului principal și aceste articole din Tratatul FUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten, C‑268/15, EU:C:2016:874, punctul 58).
Desigur, pentru a demonstra existența acestei legături, instanța de trimitere arată în esență, pe de o parte, că litigiul cu care este sesizată vizează nu numai stabilirea unei vătămări aduse drepturilor și intereselor private ale reclamantei din litigiul principal, ci prezintă și un interes transfrontalier. În această privință, ea precizează că existența unei vătămări aduse acestui din urmă interes a fost de asemenea invocată de cele trei interveniente în litigiul principal, dintre care una, Federația Europeană a Comercianților de Energie, ar avea sediul la Amsterdam (Țările de Jos), iar alta, Asociația Brokerilor de Energie din Londra, ar avea sediul la Londra (Regatul Unit). Pe de altă parte, această instanță arată că cele două interveniente în litigiul principal, precum și a treia, și anume European Venues and Intermediaries Association (EVIA) (Asociația Europeană a Piețelor și Intermediarilor), au depus o plângere la Comisie cu privire la măsura națională în discuție în litigiul principal.
Cu toate acestea, instanța de trimitere nu precizează în ce măsură un astfel de eventual interes transfrontalier ar putea fi pertinent în cadrul litigiului principal dintre o societate rezidentă și o autoritate națională, având ca obiect acordarea unei licențe acestei societăți, circumstanțele invocate la punctul precedent neavând legătură directă cu acest litigiu. Astfel, entitățile membre ale acestor interveniente în litigiul principal nu sunt ele însele părți în litigiul principal, iar acesta din urmă nu privește, așadar, în mod direct și concret protecția drepturilor conferite respectivelor entități în special de articolele 49 și 56 TFUE. Prin urmare, trebuie să se constate că instanța respectivă nu a stabilit existența legăturii menționate.
Această constatare nu este infirmată nici de considerația instanței de trimitere potrivit căreia nu este exclus ca membrii intervenientelor menționate din litigiul principal, stabiliți în alte state membre, să poată avea teoretic un interes de a utiliza aceste libertăți fundamentale pentru a desfășura activități de schimb și de intermediere de energie electrică pe teritoriul României, nici de constatarea aceleiași instanțe potrivit căreia energia electrică poate face obiectul schimburilor transfrontaliere, o asemenea constatare nefiind suficientă pentru a permite Curții să stabilească în mod pozitiv că una dintre libertățile fundamentale consacrate de Tratatul FUE este aplicabilă litigiului principal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2023, Bursa Română de Mărfuri, C‑394/21, EU:C:2023:146, punctele 50 și 56).
În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 35 TFUE, care face obiectul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere arată că reclamanta și intervenientele din litigiul principal susțin în fața sa, pe de o parte, că legislația națională în discuție în litigiul principal, care instituie monopolul serviciilor de intermediere și care impune ca toate tranzacțiile de pe piața românească de energie electrică să fie efectuate prin intermediul singurului operator desemnat de această legislație, încalcă interese legitime ale producătorilor naționali de energie electrică, precum și ale producătorilor stabiliți în alte state membre și, pe de altă parte, că legislația menționată constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la export, în sensul acestui articol 35.
În această privință, este necesar să se arate că a doua întrebare este ipotetică, întrucât producătorii de energie electrică nu sunt părți în litigiul principal, acesta având ca obiect acordarea unei licențe reclamantei din litigiul principal pentru organizarea și administrarea de piețe centralizate de energie electrică.
În ceea ce privește, în al treilea rând, articolul 102 și articolul 106 alineatul (1) TFUE menționate în a treia întrebare, trebuie să se constate, pe de o parte, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 27 din Hotărârea din 2 martie 2023, Bursa Română de Mărfuri (C‑394/21, EU:C:2023:146), că OPCOM nu este parte în litigiul principal și că acesta din urmă nici nu privește comportamentul său pe piață, litigiul respectiv având ca sursă doar aplicarea de către autoritatea de reglementare română a legislației naționale din care decurge existența acestui monopol.
Pe de altă parte, decizia de trimitere nu conține explicații referitoare la motivele care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea articolului 106 alineatul (1) și a articolului 102 TFUE. Mai precis, această instanță nu expune motivele pentru care dispozițiile amintite ar fi aplicabile în cauza principală și nici motivul pentru care reglementarea națională în discuție în litigiul principal ar fi susceptibilă să aducă atingere dispozițiilor menționate, în condițiile în care, potrivit unei jurisprudențe constante, simpla deținere a unei poziții dominante nu constituie în sine un abuz în sensul articolului 102 TFUE, iar simpla creare a unei poziții dominante prin acordarea de drepturi speciale sau exclusive, în sensul articolului 106 alineatul (1) TFUE, nu este în sine incompatibilă cu articolul 102 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2023, Bursa Română de Mărfuri, C‑394/21, EU:C:2023:146, punctul 37).
Cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel București (România) prin decizia din 6 octombrie 2023 este vădit inadmisibilă.
VI. Hotărârea pronunțată de catre instanța naționala după hotărârea preliminară
VII. Bibliografie
RoEULaw este un proiect realizat de Daniel-Mihail ȘANDRU, Dragoș-Alin CĂLIN și Constantin-Mihai BANU. RoEULaw – „interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii
Europene de către instanţele din România” este un proiect științific în cadrul Centrului de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetari Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Romane în colaborare cu Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania. Proiectul are susținerea JURIDICE.ro
